RĂZBOIENI, 

COMUNITATEA TA!

Puterea Războieni!

Pentru a iubi un loc, trebuie mai întâi să îl cunoști! Și să dedici timp și răbdare pentru asta!

În Comuna Războieni astăzi, 63 de copii de la Școala Gimnazială „C. V. Gheorghiu”, au #plantat cu răbdare și apreciere pentru localitatea lor, 26 de puieți de #stejar.

????Acțiunea de plantare s-a petrecut în atelierul „Protejarea mediului înconjurător” desfășurat în cadrul proiectului „Promovarea dezvoltării locale prin intermediul turismului sustenabil”, Cod MySMIS2014+ 151169 și a avut loc la ????Parcul Monumentului Eroilor de la Valea Albă-Războieni.

???? Fiecare puiet va crește prin grija și atenția protectorilor săi. Acțiunea este una simbolică și marchează începutul unor acțiuni de plantare pe care noi, Asociația Centrul de Resurse Re-Start, în calitate de organizatori, ne-am dori să o multiplicăm aici anual.

Sprijinul venit într-un mediu de colaborare deschis și ideal, ne-a fost acordat de către:

????Primăria Comunei Războieni

????Școala Gimnazială „Constantin Virgil Gheorghiu” Războieni

????Direcția Silvică Neamț, prin Ocol Silvic Gârcina

26 de arbori de stejar vor crește de acum falnici, întărind amintirea istoriei și comemorarea acestui loc: bătălia de la Valea Albă, din anul 1476 – 26 iulie, de către trupele moldovene conduse de domnitorul Ștefan cel Mare, împotriva trupelor otomane conduse de sultanul Mahomed al II-lea.

????Dragilor, către cei care ați fost alături de noi astăzi, vă apreciem, pe fiecare în parte, și suntem încântați să privim către noi acțiuni viitoare, împreună!

☀️Iar către voi, cei care veți tranzita comuna Războieni, vă invităm să poposiți un timp aici, să luați loc pe o bancă din parcul monumentului eroilor și să vizitați Mănăstirea din Războieni, specială și prin specificul ei comemorativ și unica pe care domnitorul Ștefan cel Mare, între toate ctitoriile sale, a dedicat-o soldaților uciși într-o bătălie: cea de la Valea Albă, din 26 iulie 1476.