Obiectivul cu cea mai mare popularitate și importanță din regiune este Mănăstirea Războieni – ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare construită în secolul al XV-lea, după lupta avută aici cu trupele Imperiului Otoman. Dr. Emanoil Riegler sublinia în volumul Cuvântări, tipărit la Iași, că trebuie luate măsuri de conservare a bisericii-mausoleu și că „orice român care-și iubește țara trebuie să viziteze acest monument secular, ca un omagiu de recunoștință către marele voievod Ștefan și ostașii lui, care și-au pierdut viața lor pentru pace și neam”. (Botez, Macovei, Tacu, & Turcu, 1977)
Caracterul comemorativ al ctitoriei este susținut prin cuvintele înscripționate la acel moment, menite să eternizeze amintirea ostașilor căzuți în lupta purtată cu două decenii mai înainte: „Io Ștefan voievod […] a zidi această biserică…pentru amintirea și întru pomenirea tuturor drept credincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie. „Bătălia de la Războieni – Valea Albă a rămas pomenită în istorie ca fiind una dintre cele mai înverșunate lupte ale moldovenilor cu turcii.” (Dragotescu & Stavrofora, 2003) Pentru Ștefan cel Mare momentul luptei de la Războieni-Valea Albă a fost o suferință mai mare decât multe altele, mănăstirea de la Războieni ocupând un loc aparte nu numai între numeroasele ctitorii ale lui domnitorului, dar în general între edificiile de cult ale țării noastre.
„Nici până la ridicarea ei nici după aceasta, nu există un exemplu de lăcaș ridicat pentru pomenirea eroilor căzuți într-o bătălie, care să adăpostească osemintele acestora. […] Unele exemple reprezintă numai cruci commemorative așezate deasupra unor morminte commune.” (Cantacuzino, 1975)
Ca urmare a săpăturilor arheologice din anul 1973 s-au descoperit amănunte inedite privind construirea bisericii. Ridicată pe un teren unde nu mai existase anterior nici o construcție, în naos și în altar fusese săpată o groapă lungă de circa 10,5 metri și lată de 3,5 metri, cu o adâncime de 1-1,2 metri unde au fost depuse fără vreo ordine, în diferite direcții, oseminte reînhumate. În partea de est a naosului, la circa 2 metri de tâmplă, s-a observant al doilea srtat de resturi reînhumate. Zidurile lăcașului sunt ulterioare acestor straturi ridicate după un anumit interval de timp de la acoperirea gropilor cu oseminte. „Putem considera că idea care a condus la ridicarea bisericii din Războieni deasupra osemintelor […] reprezintă ocontinuare a obiceiului existent încă din perioada paleocreștină a edificării altarului unor lăcașuri de cult deasupra unor cripte care adăposteau mormintele unor martiri.” (Cantacuzino, 1975) Iată, așadar, că pentru Ștefan cel Mare, cei care luptaseră și își dăduseră viața în bătălia de la 1476, erau asemănați cu martirii din perioada de început a creștinismului.
Ca elemente arhitecturale, biserica are același plan cu alte ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (Piatra Neamț și Borzești), alcătuind împreună o categorie distinctă în cadrul stilului architectural ce s-a definit la acea vreme. Deși a avut numeroase modificări de-a lungul celor cinci secole, în dezacord cu stilul original arhitectural, în urma lucrărilor de restaurare din anii 1975-1977, a fost readusă la forma inițială.
„Biserica Războieni aparține stilului gotic, îmbinat cu elemente fără turle și fără abside laterale, urmând un plan dreptunghiular, cu o serie de cupole dispuse în filă și prinse sub un singur acoperis.” Este un monument de mici dimensiuni, dar care impresionează prin proporționalitate și echilibru.
